Grupul CEZ in Romania sprijina performanta tinerelor talente in domeniul energetic

Delegatia Romaniei la Conferinta EURELECTRIC 2017 s-a intors acasa cu rezultate remarcabile.

Premiul I pentru cea mai buna creatie video pe tema electrificarii a fost adjudecat de catre Maria-Ruxandra Luca, iar locul secund a fost ocupat de Laura Elena Bejinariu de la Universitatea „Gheorghe Asachi”din Iasi. Cu sustinerea Grupului CEZ in Romania, studentii romani au putut concura umar la umar cu cei mai bine pregatiti tineri din Europa.

Incepand cu anul 2013, studentii politehnisti, cu sprijinul companiilor din sectorul energetic, au posibilitatea de a participa la Conferintele EURELECTRIC, organizate anual in diverse state membre.

Prezenta studentilor romani la acest gen de evenimente este un pas important in pregatirea acestora, intrucat le ofera posibilitatea de a intra in contact cu principalul partener si consultant al Comisiei Europene pe probleme energetice, Uniunea Industriei Energetice – EURELECTRIC. Ei devin astfel ambasadori ai sectorului energetic romanesc si totodata promotori ai unei noi ere in energie. Grupul CEZ in Romania s-a implicat activ in crearea conditiilor propice pentru dezvoltarea potentialului tinerilor politehnisti romani. Ne-am propus astfel sa ii incurajam pe cei care isi dovedesc priceperea si care pe viitor pot sa isi utilizeze potentialul, contribuind  la dezvoltarea mediului energetic national.

Tinerii au adus premii importante Romaniei si au demonstrat astfel ca avem o generatie competitiva de viitori specialisti pe care ne putem baza.

Anul acesta, premiul I la competitia “The EURELECTRIC Student Award” desfasurata la Estoril i-a revenit Mariei-Ruxandra Luca, de la Facultatea de Energetica, Universitatea Politehnica Bucuresti. Aceasta a concurat pentru cea mai buna creatie video pe tema electrificarii, castigand votul juriului cu tema “V2G vehicule to the grid”.

Atat aurul cat si argintul le-au revenit studentelor romance, pozitia a II-a fiind ocupata de Laura  Elena Bejinariu, de la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi.

Seria succeselor romanesti, sustinute de companiile din sectorul energetic, a debutat anul trecut, la Vilnius, cu premiul al II-lea obtinut de studentul Razvan Pricopie, de la Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata a Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi.

Grupul CEZ in Romania sustine performanta educationala, aceasta fiind una dintre directiile de responsabilitate sociala in care se implica.

Sursa: CEZ Romania

This entry was posted in Energie regenerabila and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.